Am spus ca o sa avem tot timpul cafea din Ethiopia la Cafai. Câteodata, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg. Ne-a fost greu sa gasim o Ethiopie buna in ultimul an.
Mai tot ce am cupat se „stingea” foarte repede, ca un foc de paie, aproape imediat dupa ce se racea ceasca. Lichidul din ceasca parea a fi cafea dar avea gust de fiertura de rumegus, lemnos si uscat. Nu-ti spune nimic, este complet opac.
Poate am devenit noi prea pretentiosi? De multe ori, discutam prin prajitorie despre cât de bune erau cafelele acum 6-7 ani. Atunci era mult mai usor sa gasesti cafele de foarte buna calitate. Înca imi pare rau ca nu am pastrat din acea Etiopia Hangadhi pe care am avut-o parca prin 2018. Notele alea de ciocolata cu rom si stafide mi-au ramas in minte pentru totdeauna.
Am ajuns la concluzia ca sa gasesti o cafea buna din Ethiopia este o sarcina dificila, poate chiar o loterie. Situatia politica din aceasta tara este tot timpul foarte volatila. Daca nu este razboi civil, este criza economica. Parca problemele lor s-au acutizat in ultimul timp. Sunt din ce in ce mai putine cafele bune la traderi si calitatea lor variaza mult. Poti gasi microloturi cu cafea de foarte slaba calitate asa cum poti gasi cafele regionale care cupeaza sus.
Important este sa nu-ti pierzi speranta si sa cupezi in continuare. Asa am facut si noi si pana la urma am câstigat la loteria etiopiana pe la sfârsitul lui Ianuarie 2024 cu Gedeb.
Gedeb este un „judet” cu 140.000 locuitori. Capitala acestui judet poarta acelasi nume. Acest lot provine de la fermele situate in împrejurimile orasului Gedeb.
Lotul acesta a fost recoltat si procesat in intervalul Octombrie 2023 – Noiembrie 2023. La începutul anului a ajuns in Europa. Am luat suficient cat sa imi ajunga pana apare recolta noua in Europa.
Gedeb este o cafea spalata. Cu foarte putine exceptii, nu-mi plac cafelele cu tot felul de procesari ne-traditionale. Prefer cafele cu gust curat, limpede, asa-numitele „clean cup”. Ma atrag mult mai mult notele discrete, multi-fatetate.
Daca va plac accentele de fructe in cafea, Ethiopia Gedeb este o alegere buna.
Oricare cafea din Etiopia ar trebui tinuta la degazat cel putin 14 zile dupa prajire. Daca n-ai rabdare, poti sa-ti faci un filtru dupa 3-4 zile dar pentru un espresso trebuie sa astepti sa treaca perioada de degazare. Se matureaza frumos in intervalul 14 – 28 zile de la data prajirii.
Pentru cele mai bune rezultate in extractiile espresso, cafelele din Etiopia isi ating o culme a calitatilor senzoriale dupa 3 saptamani de la prajire.
Sper sa va placa.
Ethiopia Gedeb este disponibila la Papa Jacques din a doua jumatate a lunii Martie 2024.
Madalina Constantin (proprietar verificat) –
Ethiopia aceasta este superba. Dulce, parfumata, florala, emana bucurie atat intr-un espresso corect, cat si intr-un flat white. O cumpar si o recumpar de cand a aparut in shop. O recomand din toata inima