În septembrie 2009, compania la care lucram a intrat în insolvență. In România venise criza sub-prime. Stăteam acasă, fumam țigară de la țigară și căutam pe internet ce se mai întâmplă în lume. Am aplicat la toate anunțurile posibile. M-au chemat la interviuri dar, spre norocul meu, nu m-a angajat nimeni.
Pe 15 decembrie 2009 m-am lăsat de fumat. Cam in trei-patru luni mi-am recuperat parțial simțul gustului și al mirosului. Și brusc am realizat că beam o cafea proastă.

2010 a fost un an greu. Mi l-am petrecut învățând despre cafea, minim trei-patru ore pe zi. Era foarte putina informație însa am răscolit tot internetul ca s-o găsesc pe toata câtă era. Când cunoști un domeniu foarte bine, reușești să reduci barierele de intrare. Asta recomand oricui se apucă de ceva nou.
Prin toamna, eram la volan, pe Calea Dorobanți, în dreptul Facultății de Cibernetica. Stăteam la semafor. Ma întorceam de la 3-lea interviu la Renault. Și vorbeam cu mama la telefon. M-a întrebat cum a fost. I-am spus ca la interviu m-au întrebat „unde te vezi peste 5 ani?”. „Si tu ce-ai zis?”, m-a intrebat maica-mea. „Le-am spus ca vreau sa-mi fac prăjitorie.” i-am răspuns.

Pe 1 martie 2011, am trecut de la teorie la practică. Am prăjit prima mea șarjă de cafea de specialitate. Finca La Perla din Guatemala, pe un Cafemino de un kilogram, pe gaz. O mașină brutală, neiertătoare, care îți penalizează imediat orice greșeală. Dacă aș fi avut de la început un prăjitor mai bun, probabil că nici acum n-aș fi știut să prăjesc corect cafea.

În 2014, Silvana a luat un credit de nevoi personale de la BT. Cu banii ăia am cumpărat prăjitorul visurilor mele, un Probatone P5. În 2018 i l-am vândut lui Lukas Heider din Viena. Cu banii de pe Probatone și cu ce mai strânsesem, am cumpărat un Giesen de la Mario Werner din Sauerlach, un sat de langa München. Acesta e Giesen-ul W15 pe care îl vezi în poză, cel mai bun prăjitor de cafea la categoria 12-15 kilograme.

In vara lui 2021, brațul de amestecare din cuva de răcire a Giesen-ului a pierdut 3 piulițe. Vina a fost in întregime a mea. L-am desfăcut ca sa îl curăț dar apoi nu am strâns bine piulițele. Ne-am dat seama ca le-am pierdut dupa ce expediasem peste 100 de pachete de cafea. Le-am rechemat pe toate înapoi la prăjitorie. Am desfăcut toate pachetele ca sa găsim piulițele pierdute. Am muncit o zi în plus însa nici o râșniță n-a avut de suferit. Am moștenit atitudinea asta de la tatăl meu. Contrar a ceea ce ar putea crede multi, responsabilitatea nu e o povară. E liniște.

Plăcerea mea vinovata este sa-mi scufund fața într-un sac de cafea verde. Când primesc un transport nou, deschid sacul și-mi bag toată fața în cafeaua verde. E rece, miroase a sevă, a pădure, a must vegetal. Stau și-o miros. Și miroase bine!

Nu există o altă poveste în spatele Papa Jacques. Niciun investitor, niciun fond, nicio multinațională. O mână de oameni, un Giesen W15 și cafea verde bună, cea mai bună pe care o putem găsi.

Din 2011, de fiecare dată, la fel.

Radu Ioan Mânea, Fondator Papa Jacques