Merci, mais non merci!

Nu stiu cum sunt altii insa dupa un pranz bun, eu simt cum ma cuprinde o moleseala placuta si atunci stiu ca este timpul pentru o cafea care sa ma puna pe picioare. Insa aici se opreste feeria pentru ca eu inca n-am descoperit un loc in Bucuresti unde sa se manance bine si sa pot bea o cafea buna.

Pentru mine este de neinteles cum proprietarii de restaurante sau cafenele investesc sume considerabile, platind chirii, amenajand interioarele cu designeri de top, angajand bucatari de renume, dandu-se peste cap ca sa gaseasca ingrediente cat mai bune si mai proaspete pentru mancaruri, ca mai apoi sa serveasca clientilor lor cafele de supermarchet ale caror atribute sunt: “se gasesc pe toate drumurile”, sunt prajite “nimeni nu stie cand” si ca au un gust “neinchipuit de prost”.

In Romania este o vorba: “s-a inecat ca tiganul la mal”. Se potriveste cum nu se poate mai bine cand, dupa un pranz la unul din restaurantele de haute cuisine din Bucuresti, dintr-o comoditate pentru mine de neinteles, primesti o cafea la capsula. Din fericire, acest melange regretabil intre o opera de arta gastronomica a unui bucatar de top si jemanfiche-ismul exprimat de un frape facut din pliculet “3 in 1” si frisca la tub poate fi gasit numai in Romania.

Si apropos de acest subiect: restaurante cu stele Michelin in Romania? Mi-ar placea sa vad asta insa cred ca mai avem de asteptat. Unul din motive il puteti gasi mai sus.