Cafeaua vie!

O perioada destul de lunga de timp din momentul in care sunt prajite, boabele de cafea emana dioxid de carbon. Intr-un mod absolut similar cu organismul uman, ele “inspira” oxigenul din aerul existent in punga in momentul ambalarii si “expira” dioxid de carbon.

Cantitatea de dioxid de carbon expirata este direct proportionala cu suprafata de contact dintre cafea si aerul existent in punga la momentul ambalarii. De aceea, boabele de cafea isi pastreaza prospetimea un timp mai indelungat in comparatie cu cafeaua rasnita.

Cantitatea de dioxid de carbon “expirata” de cafeaua proaspat prajita este suficienta pentru a crea o presiune care sa rupa ambalajul mai devreme sau mai tarziu. Pentru a preintampina astfel de evenimente neplacute, ambalajul unei cafele proaspat prajita trebuie sa contina o valva unisens care sa permita eliminarea dioxidului de carbon din interiorul ambalajului atunci cand este depasita o anume presiune interioara.

Ei bine, acea valva unisens este ceea ce un comerciant roman de cafea importata mi-a descris ca fiind “o gaurica pentru miros” cu multi ani inainte sa ma apuc de prajit cafea.

Mai tarziu, cand am aflat de fapt ce era acea “gaurica pentru miros” si la ce anume foloseste am ramas nedumerit de indiferenta si ignoranta acestui comerciant vis-à-vis de produsele pe care inca le comercializeaza acum intr-o locatie de lux din Bucuresti.

Dar revenind la boabele noastre, eu consider ca acele cafele al caror ambalaje care nu contin o astfel de valva unisens sunt cafele “moarte” pentru ca o cafea care nu mai “respira” este din punctul meu de vedere o cafea “moarta”!

Voi ce parere aveti?