Gatina este o statie de procesare a fructelor de cafea, aflata la cativa kilometri de orasul Karatina din regiunea Nyeri. Construita în 1968, Gatina este amplasata in valea dintre versantii vestici ai muntelui Kenya si versantii estici ai muntilor Aberdares. Gatina primeste fructe de cafea de la 790 de fermieri, care cultiva în total 142 hectare. Dintre acestia, 280 – peste 30% – sunt femei.
În medie fiecare fermier are în jur de 1700 metri patrati cultivati cu cafea. Practic, Gatina este o cafea cultivata in gradina din spatele casei, printre ceai, porumb si alte leguminoase.
Fructele de cafea sunt culese manual de membrii fiecarei familii. Sunt livrate direct la Gatina sau la unul dintre cele 4 puncte de colectare. Sunt sortate la receptie iar cele deteriorate, strivite, necoapte sau prea coapte sunt înapoiate fermierilor. Ei le vor usca pe rogojini iar cafeaua rezultata, denumita mbuni o vor vinde la sfarsitul sezonului cu un pret mult mai mic. Aceasta masura incurajeaza fermierii sa culeaga fructe de cafea care îndeplinesc toate standardele de calitate.
Gatina este una dintre cele 5 statii de prelucrare a fructelor de cafea detinute de Societatea Cooperativa a Fermierilor Mugaga.
Mugaga este o cooperativa mare, cu peste 4800 de membri si este destul de prezenta pe piata europeana. Acum multi ani am avut de la ei Kagumo-Ini, o alta cafea de care îmi aduc aminte cu placere.
Bine de stiut!
Cafelele din Kenya sunt clasificate dupa marime: AA, AB si PB.
AA corespunde unui calibru de 17-18 în timp ce AB corespunde unui calibru situat în intervalul 15-16.
Cum se calculeaza calibrul boabelor de cafea? Fiecare unitate reprezinta 1/64 dintr-un inch (= 2,54 cm).
Spre exemplu, o cafea de calibru 16 are 16/64*2,54 cm = 0,635 cm. Asta inseamna ca lungimea bobului de cafea are în medie 0,635 cm.
O cafea de calibru 18 are 18/64*2,54 cm = 0,714 cm.
In general, o cafea cu un calibru mai mare este mai usor de prajit pentru ca are o suprafata mai mica de contact. Astfel este mai putin predispusa la erori de prajire:
- scorching (urme de arsura pe suprafata boabelor) sau
- tipping (urme de arsura pe varfurile boabelor).
Madalina Constantin (proprietar verificat) –
E minunata cafeaua aceasta, fructata si suculenta, este prezenta in fiecare comanda lunara. Atat pe lapte cat si espresso, este absolut delicioasa.