De ce avem alte cafele?

Stim ca unii dintre voi s-au atasat de una din cafelele noastre anterioare si in cele ce urmeaza o sa explicam putin motivele care ne-au determinat sa adoptam aceasta “politica” de a “re-improspata” cafelele pe care le importam si prajim  in Romania.

Cafeaua este un produs agricol iar calitatea acestuia depinde in mare masura de conditiile meteo si de practicile agricole folosite la fermele de unde acesta provine. Pot sa fie ani foarte buni in care conditiile climaterice au fost foarte bune sau ani mai putin buni in care, din varii motive, practicile agricole n-au fost din cele mai fericite iar calitatea productiei a avut de suferit. Daca nu suntem convinsi de calitatea unei cafele renuntam la ea.

Avem de unde alege pentru ca in lume sunt foarte multe plantatii de cafea ai caror proprietari au ambitia, determinarea, cunostintele, echipamentele si dotarile tehnice specifice de a produce cafea verde care se incadreaza in categoria cafelelor de specialitate, fiecare cu note si atribute care te incanta.

Sa ne limitam mereu la aceleasi ferme de cafea ar insemna sa facem o dubla nedreptate: atat acestor producatori cat si tuturor clientilor nostri carora dorim sa le oferim accesul catre cat mai multe cafele de ferma.

Aceasta este modalitatea prin care evitam o “rutina”. Oricat de mult iti place un anume fel de mancare sau o anume bautura nu poti sa o consumi tot timpul deoarece ajungi rapid la o anume saturatie.

Desigur ca sa facem cativa oameni fericiti am putea inlocui etichetele – de altfel una din practicile de business foarte des intalnite in Romania. Asta insemna sa iti furi caciula singur din lipsa de imaginatie, din plictiseala sau din lipsa de respect fata de clientii care iti acorda increderea lor. Drumul unui astfel de comerciant este foarte scurt.

Noi ne-am propus sa avem un drum foarte lung aici, impreuna cu voi, pentru ca, nu-i asa?, drumul conteaza mai mult ca destinatia!